Copile, vei trăi, când voi fi dus, de-al vieții tâlc, ascultă ce-am de spus: Nu-i nici noroc, nici chin și nu-i nici joc, nu e nimic și-s toate la un loc. Între tăcere și tăcere, pod; se-nalță-un pom, ori cade fără rod. Sub arc se scurge veșnicul a fi ce chipu-ți efemer va oglindi. Și cel mai pur extaz și înălțare e să te vezi în unda trecătoare.
O înviere e pretutindeni, pe drum și-n lumina deșteaptă. Ochii mi se deschid umezi, și sunt împăcat ca fântânile din imperiul lutului. Trecătorule, oricine-ai fi, ridică și tu peste mine mâna ta dreaptă. Astăzi n-o să mai cert nici o ființă, nici pietrele, nici oamenii, nici buruienele. Sunt în mijlocul privighetorilor. Învie străbunii? Rugăciunea de-atâtea ori începută mi se sfârșește și zic: Tată, te iert că-n adânc m-ai semănat între brazdele lumii.
Ziua vine ca o dreptate făcută pământului. Flori peste fire de mari îmi luminează din larg - aureole pierdute pe câmp de sfinții trecutului.
Cine urmărește regulat critica literară, va constata câ în aproape toți acești poeți, criticul, oricât de sever, găsește un accent personal, ceva de relevat, ceva care definește o sensibilitate, un har, un poet.
La noi sunt codri verzi de brad Și câmpuri de mătasă; La noi atâția fluturi sunt, Și-atâta jale-n casă. Privighetori din alte țări Vin doina să ne-asculte; La noi sunt cântece și flori Și lacrimi multe, multe...
Pe boltă, sus, e mai aprins, La noi, bătrânul soare, De când pe plaiurile noastre Nu pentru noi răsare... La noi de jale povestesc A codrilor desișuri, Și jale duce Murășul, Și duc tustrele Crișuri.
Cu toate pânzele sus și ancora la post, corabia face ochi dulci zării. Nume fanteziste sclipesc sub figura emblemă de sub bombres. Se strigă, cu ochii-n lacrimi, la revedere, drum bun și mult succes! Ovații pentru cei rămași pe cheu și pentru cei care iau drumul mării!
Cer senin, ținut mănos și zile neumbrite de norii supărării Puțini oameni se-ncumetă să caute: mulți așteaptă ziua de cules, Urmând cuminți calea deschisă-n lume de altcineva, bineînțeles, După ce nava-nalță drapelul în portul cel nou, fruct al explorării.
Cine știe câte miriade de colonii există, ce regate, Pe-acele meleaguri frumoase și prospere, ce câștiguri de vis Ne-așteaptă pe vastele plaiuri înstelate cu flori din paradis Cărora le-am dat numele de cer, fiindcă sunt foarte departe?
Oh, nu scrie despre mine, "A murit în dureri de nedescris," Ci "A emigrat pe-un alt astru, unde nu există moarte!"
1847 - a fost fondată Universitatea din Atena în Grecia
1848 - a avut loc marea Adunare Națională de la Blaj, în cadrul căreia românii ardeleni au adoptat programul Revoluției române din Transilvania, "Petițiunea Națională" la Blaj, în Transilvania
A fost scris un comentariu până acum.
Este disponibil originalul în limba germană.
Cartea "Iubiti-va pe tunuri" de Adrian Păunescu este disponibilă pentru 
